Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, a primit de la senatorii PNL o coroană funerară. „Condoleanțe!”

Publicat: 25/08/2014, 17:56

Chemați în sesiune extraordinară pentru a vota, din nou, legea privind reducerea CAS la angajator cu cinci puncte procentuale, senatorii au asistat luni, în timpul ședinței plenului, și la un mic spectacol.

Liberalii i-au adus ministrului Finanțelor, Ioana Petrescu, o coroană de flori roșii, pentru a sublinia faptul că „economia a murit”. Coroana, pe care scria și mesajul „condoleanțe”, a fost adusă în fața Ioanei Petrescu de senatorul Sorin Roșca Stănescu.

„PNL a propus anul trecut ca de la 1 ianuarie 2014 să avem o cotă diminuată cu 5% a CAS. Guvernul Ponta a negociat cu BM, cu FMI, cu toată lumea, și cu Uniunea Europeană și ne-a spus: numai de la 1 iulie. Nu se poate de la 1 ianuarie, se poate de la 1 iulie. Am așteptat de la 1 iulie, am aflat că nu se poate, se poate din octombrie. Între timp, am avut surpriza să vedem cum economia românească capotează, cum am ajuns de la creștere economică la scădere. Am avut supriza să vedem, doamna ministru, decesul economiei românești”, a spus Teodor Atanasiu, adresându-i-se ministrului de Finanțe, Ioana Petrescu.

Senatorul PNL a menționat că pentru acest „deces” îl „onorează” pe ministrul Finanțelor pentru a-i transmite premierului o coroană de flori „care să constate decesul” economiei.

„Vă propun ca momentul de reculegere să-l țină poporul român în luna noiembrie, la alegeri”, a mai spus Atanasiu.

Gestul senatorilor PNL este contradictoriu însă cu votul lor din ședința extraordinară. Toți senatorii, indiferent de partidul din care fac parte, au anunțat că susțin în continuare proiectul de lege pentru reducerea CAS în aceeași formă pe care a respins-o președintele Traian Băsescu.

De altfel, legea a fost adoptată de Senat cu 96 de voturi „pentru”, unul singur „împotrivă” și două abțineri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Celebrul Ureche a tăvălit-o pe jurnalistă! Scandal într-un club din București! Au intervenit bodyguarzii, a...
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Lege pentru cei care STAU LA CURTE. Interzis între orele 10:00 și 17:00. NU POȚI...
Marian Oprișan, prins în ipostaze nemaivăzute. Ce a făcut politicianul în Capitală
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Edu.ro Rezultate BAC 2024: La ce oră se afișează notele? Scrie codul tău și află...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Motivul pentru care Nicki Minaj și-a anulat concertul de la Saga Festival: "Trebuie să mă...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Femeile sunt de 14 ori mai expuse să moară în urma dezastrelor naturale
×